Facilitati pentru ingrijirea batranilor
Confidențialitatea datelor dvs. este importantă pentru noi

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare, pentru a vă prezenta conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul nostru. Făcând clic pe „Acceptă tot”, acceptați utilizarea cookie-urilor.

Daca ai in grija un batran poti primi salariu pentru norma intreaga dar lucrezi cu jumatate de norma.


Cei care au in ingrijire o persoana varstnica dependenta, membru de familie, pot lucra in baza unui program redus la angajator cu jumatate de norma, cealalta jumatate de norma fiind platita de autoritatile locale. ( Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice)
Conform acestui act normativ, cei care au in familie o persoana varstnica dependenta, de care au grija in mod curent, pot lucra cu jumatate de norma, insa bucurandu-se de salariu pentru norma intreaga.Practic, de aceasta facilitate se pot bucura doar persoanele care lucreaza in baza unui contract individual de munca. Pentru aceasta angajatorul trebuie sa fie de acord cu cererea salariatului de a modifica durata normala de timpului de munca (daca este cazul).
„Prevederile legale mentionate se aplica in situatia in care sotul si rudele care au in ingrijire o persoana varstnica dependenta au incheiat un contract individual de munca, acestuia modificandu-i-se durata in contract de munca cu timp partial, cu acordul partilor. (...) Contractul individual de munca al salariatului poate fi modificat numai cu acordul partilor, insa, fiind vorba de un drept acordat in temeiul legii sotului si rudelor care au in ingrijire o persoana varstnica dependenta, consideram ca angajatorul nu poate refuza solicitarea persoanei in cauza de modificare a contractului individual de munca.
Angajatorul este obligat, potrivit Codului muncii, sa ia in considerare cererile salariatilor pentru transferul pe un loc de munca cu fractiune de norma, in masura in care este posibil si de asemenea angajatorul trebuie sa informeze salariatii atunci cand apar locuri de munca cu fractiune de norma.
Important! Desi un salariat cu fractiune de norma este platit proportional cu timpul efectiv lucrat, acesta se bucura de aceleasi drepturi pe care le au salariatii cu norma intreaga. (ex: indiferent de durata timpului de munca, toti salariatii au dreptul la cel putin 20 de zile de concediu de odihna annual)

 

Depunerea cererilor se face la serviciul de asistenta sociala al localitatii:


Cererile trebuie depuse la primaria localitatii, la serviciul public de asistenta sociala. Apoi, pentru ca salariatii sa beneficieze de plata unei jumatati de norma pentru a avea grija de persoana dependenta, anumiti angajati ai primariei si un medic specialist trebuie sa efectueze o ancheta sociala.
Cu privire la conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca un salariat sa fie platit din bugetul local pentru a avea grija de o persoana varstnica dependenta, reprezentantii ministerului au facut referire mai intai la modificarea contractului de munca. Apoi, solicitantul trebuie sa fie sot sau ruda a persoanei dependente. In fine, autoritatile trebuie sa stabileasca, in baza legislatiei, dependenta varstnicului. „Conditiile care trebuie indeplinite au in vedere aspectele mentionate anterior cu privire la contractul individual de munca, modificat in conditiile Codului muncii, calitatea de beneficiar prevazuta de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 17/2000, precum si evaluarea persoanei dependente potrivit Hotararii Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice”, este punctat in raspunsul de la minister.
Lista documentelor necesare la solicitarea serviciilor de ingrijire difera  de la o localitate la alta, fiind stabilita de catre autoritatile locale.


Cine stabileste ca o persoana varstnica este considerate dependenta:


Dreptul la asistenta sociala pentru o persoana varstnica dependenta este stabilit in baza unei anchete sociale, dupa cum dispune Legea nr. 17/2000. In acest sens, de ancheta sociala se ocupa doi asistenti sociali (din cadrul consiliului local sau de la directia de munca, solidaritate sociala si familie judeteana sau a municipiului Bucuresti) si medicul specialist al persoanei in cauza.
Medicul, a carui prezenta la ancheta este obligatorie, trebuie sa fie specialist in geriatrie-gerontologie, potrivit Hotararii Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice.Criteriile de incadrare in grade de dependenta se stabilesc prin evaluarea statusului functional, senzorial si psihoafectiv al persoanei varstnice, asa cum stabileste actul normativ.
In baza Grilei nationale de evaluare a persoanelor varstnice, persoanele dependente sunt incadrate in gradele IA, IB si IC.
Prin ancheta sociala se propune masura de asistenta sociala justificata de situatia constatata, in baza analizei situatiei sociale, economice si medicale a persoanei varstnice in cauza iar aprobarea dreptului la servicii de asistenta social se face de catre primar.

Pentru mai multe detalii nu ezitati sa ne contactati.

Recomandare

"Niciodată să nu spui că un contabil aduce credit profesiei sale; un contabil bun aduce debite profesiei sale."

Charles J.C. Lyall

 

 

 

Limbă

Găsește-ne cu ușurință