Fiscalitate

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 25 martie 2021, proiectul Ministerului de Finanțe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, precum: scutirea de la plata impozitului specific și reglementări în domeniul procedurilor fiscale.

Scutirea de la plata impozitului specific unor activități datorat de operatorii economici care desfășoară activitate în domeniul HORECA, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021.

Contribuabilii care datorează acest impozit pentru anul 2021 recalculează impozitul specific datorat, în mod corespunzător, prin scăderea suplimentară din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de 90 zile aferent perioadei care începe cu 1 aprilie 2021, în condițiile în care aceștia au beneficiat deja de scăderea unui număr de 90 de zile calendaristice de la 1 ianuarie 2021.

Reglementări în domeniul procedurilor fiscale:

  • Restructurarea obligațiilor bugetare

Măsurile adoptate astăzi prevăd prorogarea termenul pentru depunerea cererii de restructurare de la data de 30 iunie 2021 la data de 31 ianuarie 2022.

  • Rambursarea TVA cu control ulterior

Se prorogă termenul pentru care contribuabilii pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022.

  • Anularea unor obligații accesorii

Se continuă aplicarea acestor măsuri fiscale prin prorogarea termenului de depunere a cererii de anulare de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022. Contribuabilii pot beneficia de ștergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile și penalitățile), cu condiția plății debitelor principale și a îndeplinirii celorlalte criterii menționate în legislație.

  • Eșalonarea la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central

Se prorogă termenul de acordare a acestei facilități de la data de 31 martie 2021 la 30 septembrie 2021.Contribuabilii pot beneficia de eșalonarea obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central, în condiții de accesare simplificate și în procedură accelerată.

Cine aplica split tva

Procedura split TVA se va aplica incepand cu data de 01.01.2018 (sau optional 01.10.2017).

Implementarea noii proceduri de split TVA vor determina o serie  de efecte negative:

  • costuri suplimentare generate de modificarea sistemelor informatice contabile;
  • costuri bancare suplimentare cu noul cont, comisioane bancare suplimentare;
  • afectarea cash flow-ul și blocarea banilor, deoarece pentru procedurile ANAF nu sunt prevazute termene de aprobare şi sancţiuni;
  • dublarea numărului de plăți, măsuri suplimentare de verificare și de management pentru TVA (obligația contribuabililor de a determina/verifica contul de TVA, obligația de a vira direct la bugetul de stat suma reprezentând TVA afferentă achizițiilor de la furnizorii/prestatorii care nu le-au comunicat un cont de TVA și de a notifica acest fapt furnizorilor/prestatorilor);
  • efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt: instituirea plății defalcate a TVA
  • neclarificarea tuturor aspectelor procedurale (exp. pentru factoring, rețineri de garanții de bună execuție, sume achitate pe baza facturilor de decontare, în numele și contul altei persoane impozabile, compensări, etc.), în condițiile în care se majorează semnificativ amenzile (amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului; amendă cuprinsă între 2000 lei și 4000 lei; amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului).

 

În principal, mecanismul privind plata defalcată a TVA presupune:

Citeste mai departe...

Recomandare

"Niciodată să nu spui că un contabil aduce credit profesiei sale; un contabil bun aduce debite profesiei sale."

Charles J.C. Lyall

 

"Experienta m-a invatat cateva lucruri. Primul este acela de a-mi asculta instinctul, indiferent de cat de bine suna ceva pe hartie. Al doilea este ca in general esti mai castigat daca ramai alaturi de ceea ce cunosti, iar al treilea lucru este ca uneori, cele mai bune investitii sunt cele pe care nu le faci."

Donald Trump